- Dragoste: Sufletul tau e apasat de griji pe care nu ai curaj sa le destainui nimanui. Posibil sa iubesti pe cineva in taina si nu gasesti momentul potrivit sau cuvintele ca sa arati ce simti. Poate iubesti doua persoane in acelasi timp si ti-e greu sa recunosti adevarul. Pe de alta parte, il privesti cu oarecare suspiciune pe partener, pentru ca ai impresia ca iti ascunde ceva.”
Nu prea cred eu in horoscopul zilnic din reviste, chiar daca, recunosc, obisnuiesc sa-l citesc. Insa acesta, gasit intr-o revista de astazi, chiar mi se potriveste.
Ziua de astazi a fost una ciudato-amuzanta. M-am trezit la 6 dimineata. Imi era un somn…. De pe la 8 la 8 jumate’ m-am plimbat prin oras, apoi m-am intalnit cu prietenele in fata scolii. Prima veste …proasta. Una dintre ele a uitat sa-mi aduca oja. Si vroiam neaparat sa-mi fac unghiile. Am mers cu fetele sa ne luam cateva carti si caiete din dulap (avem dulapuri la scoala unde ne tinem lucrurile:P). Partea proasta e ca eu am dulapul in partea de jos, si trebuie sa ma aplec sa ajung sa-mi iau cartile. Partea si mai proasta a fost ca, terminand de scos cartile din dulap, am vrut sa ma ridic. Si am dat cu capul de coltul usii de la dulapul de deasupra dulapului meu. Am crezut ca vad stelute colorate. Mi s-a facut cucui :-S…Am avut apoi primele 2 ore psihologie. Si eram noi concentrati la ora. Cum e lumea la psiho..mai pe Pluto, pentru ca nu prea intelegem :)) (dar mie chiar imi place:P). Si era un moment de liniste, profu’ scria la tabla. Si incepe sa sune telefonul unei colege: “Oh my God, they killed Kenny!”…toata clasa a bufnit in ras, inclusiv profu’ =)). In pauza dintre cele 2 ore de psiho, mi-am facut unghiile cu oja altei colege. Si abia mai puteam scrie la ora :))…si mi s-au stricat vreo 4-5 unghii, asa ca mi le-am sters.
Saptama asta eram cu niste prieteni, dadeam o raita prin…librarie. Trebuia sa caut o carte pe care sa o pot face cadou unui baiat care nu citeste si pe care vreau sa-l fac sa citeasca ceva, in afara de subtitrari de la televizor, instructiuni de la jocuri si mesajele de pe telefon. Si am dat peste o carte super: “Atlas de mitocanie urbana”. Citeam din cartea aia si nu mai puteam de ras.
Traim intr-o lume plina de gunoaie, de oameni necivilizati care arunca resturile menajere pe unde apuca. Si mai mult decat atat, traim in Romania, tara care se ingroapa in gunoaie, atat la propriu, cat si la figurat.
Nu suntem insa singura tara care cade prada deseurilor. Estonia este una dintre ele. Dar spre deosebire de noi, ei chiar au facut ceva in aceasta privinta. Asa a luat nastere campania “Let’s do it!”, iar Estonia a scapat de gunoi intr-o singura zi!
Da. Cred in coincidente. Cred ca lucruri aparent fara nicio legatura, pot avea una. Mi s-a intamplat o data si de atunci tind sa cred in coincidente.
Sa va povestesc. Acum ceva timp, cand cei de la RBD (o veche “pasiune”) au ajuns prima oara in Romania, au venit la Bran pentru a filma videoclipul piesei “Besame sin miedo”. Eu stau aproape de Bran, asa ca am decis impreuna cu cateva prietene ca, daca tot nu mergem la concert, macar sa mergem la Bran sa-i vedem acolo. Zis si facut. Dupa ce am plecat de la scoala, ne-am indreptat spre Bran. Am asteptat. Si am asteptat. Cu ceva pile, am reusit sa intram in curtea Castelului Bran, unde, spre surprinderea noastra, au mai venit fani, tot cu pile, ca si noi. Am facut cunostinta cu o fata, care (in mod ciudat, dar nu stiu de ce), mi se parea cunoscuta. De unde esti, bla, bla…cum te cheama...Raluca...super, si pe mine… schimb de id-uri. Si atat. Eu nu am putut intra un timp pe mess. Apoi, cand am reusit in sfarsit sa vorbim, am aflat ceva interesant. Bunicii nostri locuiesc in aceeasi localitate, tatii nostri au fost colegi de scoala, suntem nascute in acelasi an, eu pe 1 februarie, ea pe 4. A naibii coincidenta. A fost ceva de genu: “Wow :O:O:O!”… Zilele trecute, fiind la cumparaturi cu niste prieteni, parintii mei s-au intalnit cu ai ei in Metro…Daca mergeam cu ai mei, ne puteam intalni:P. Dar am decis ca ne vom intalni altadata. Trebuie. Chiar daca ne despart vreo..hmm…80 -90 de km. Raluca trebuie sa se intalneasca cu Raluca :)):)).
Viata mea e imperfecta. Si o iubesc asa cum e. Si traiesc fiecare strop, savurandu-l pana nu-i mai simt gustul. Uneori, dau si de cupe intregi cu gust amar. Dar le inghit cat de repede pot si incerc sa le uit gustul. Da. Asta e viata mea. Cu bune, cu rele, cu zambete, cu lacrimi. Dar nu as schimba-o pentru nimic in lume. Si da. Viata mea e frumoasa. Asa imi place sa cred. Nu uit niciodata sa multumesc pentru momentele frumoase, dar nici sa ma razvratesc pentru cele mai putin placute. Lumea mea e albastra. Lumea mea e un curcubeu de zambete, de rasete. Viata e un dar divin. Eu doar il impodobesc asa cum stiu mai bine. Il decorez in stilul meu. Sunt tanara. Si asa vreau sa raman. Daca as avea puterea, as opri timpul in loc. As ramane adolescent pentru tot restul vietii. Sunt sigura ca doar acum voi putea face tot ce-mi doresc. Sunt sigura ca doar acum voi avea curajul sa-mi inalt aripile spre cer si sa zbor cu ochii inchisi, fara teama. Vreau sa profit de acesti ani cat pot de bine. Sa fac tot ce-mi doresc, sa nu regret nimic. Sa adun amintiri. Amintiri ce-mi vor decora aripile cand imi voi lua zborul o data pentru totdeauna. Vreau sa impart zambete. Sa vad lumea fericita in jurul meu. Vreau sa traiesc mult. As vrea sa traiesc vesnic. Dar ma gandesc ca atunci nu as stii sa pretuiesc fiecare secunda ca acum. Si traiesc in prezent. Insa cu planuri de viitor si cu amintiri din trecut. Traiesc fiecare zi. Si cel mai important: nu uit niciodata sa zambesc.
“O zi normala....ca alte zile, dar totusi ceva special, simteam ca in acea zi ceva se va intampla…..si s-a intamplat….a venit la mine…neam sarutat obrajii...s-a inrosit, am intrat in casa…stiam ca am uitat ceva, am luat un scaun si m-am pus in fata ei, o priveam, ii admiram splendoarea si m-a intrebat duios si cu un zambet care te imbie la visare "ce e ?" , iar eu i-am raspuns timid "nimic" ce fraier….in loc sa ii spun cat de frumos este chipul ei ….in loc sa ii spun cat de mult imi plac ochii ei mari si plini de caldura…i-am raspuns un simplu si penibil "nimic" au trecut cateva minute fara sa ne spunem nimic unul celuilalt…apoi s-a apropiat de mine si a inceput sa imi mangaie parul, cu fiecare mangaiere simteam ca plutesc tot mai departe….am inceput sa visez….dar a venit prietenul pe care il asteptam, iar ea si-a continuat mangaierile suave.
Am iesit pe poarta..acelasi zambet calduros ii acoperea chipul, aceeasi bucurie accentuata ii stapanea privirea….am plecat spre locul in care se tinea spectacolul, pe drum ne-am mai intalnit cu cativa prieteni, am ajuns la acel spectacol mult asteptat….era multa lume, toti cei de acolo se distrau ….nu era pic de tristete pe chipurile lor….
S-a lasat seara, muzica rasuna, lumea dansa….ea nu se simtea in largul ei….am observat acest lucru si am incercat sa o inveselesc….am dansat cu ea cateva minute..…si dintr-o data….muzica s-a oprit…nu mai dansa nimeni in jurul nostru, nu mai era nimic….imi simteam inima zvacnind cu putere, s-a intors spre mine, m-a privit cu ochii ei mari si caprui, si fara sa vreau…fara sa stiu ce fac….ne-am apropiat unul de celalalt iar buzele noastre s-au lipit intr-un cerc de foc….simteam caldura ei…simteam cum ii bate inima….simteam ca ii e teama…dar in acelasi timp vrea…a fost ca intr-un basm…ca o poveste….
S-a terminat spectacolul, am condus-o acasa…o tineam de mana…si in noapte…ne-am sarutat din nou…am simtit ceva special….apoi a plecat…a disparut in noaptea de dupa usa de la intrare…am plecat ingandurat ….si fericit….si inima mea tot nu se oprea din cele 200 de batai pe secunda…a fost minunat a fost uimitor…a fost magie ….
Viata mereu este magica….trebuie doar sa stii din ce parte sa privesti…
Pentru tine, iubito :X”
Iti multumesc. Iti multumesc pentru ca m-ai facut sa zambesc. Iti multumesc ca tii la mine. Dar oare voi reusi sa te rasplatesc la fel? Voi stii oare sa te iubesc la fel cum ma iubesti tu?...
Dragostea…e asa de frumoasa. Nu. Nu e vorba de mine. Cel indragostit e unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. Il stiu de 10 ani. A avut atatea prietene. Dar dupa nici una nu i s-au aprins asa de tare calcaiele ca acum. Pare o cu totul alta persoana. E mult mai sensibil, mai sufletist, are o sclipire in ochi pe care nu a mai avut-o pana acum. Par sa-l incerce zeci de sentimente. Nici lui nu-i vine sa creada ce se intampla cu el. Se simte ciudat cand nu e cu ea. Si cand se desparte de ea, la sfarsitul intalnirii, mai ca plange. E asa de ciudat si placut in acelasi timp sa-l vad asa. Si ea. Pe ea o iubesc. Sunt doi nebuni. Se completeaza perfect. Sa va iubiti mult!
Azi am sters din calculator poza lui. Se pare ca am avut puterea sa fac asta. Nu vroiam. Inca ma mai gandesc uneori la ce putea fi. Dar nu a fost. Sper ca acest pas sa contribuie la uitarea unei sperante. Totusi, nu prea cred. Si-a facut un loc in inima mea pe care nu vrea nici cum sa-l paraseasca. Dar trebuie sa-l uit. Trebuie sa fac asta. Nu pot lasa amintirea lui sa ma mai chinuie. Trebuie sa-l las in amintire ca sa pot sa merg mai departe. Dar stiu sigur ca nu voi putea. Asa ca o sa continui sa ma mint singura.
Do you remember when we first…? Iti amintesti cand ne-am sarutat prima data? Era sfarsitul iernii. Februarie. 3 sau 4 februarie. Seara. Te-ai uitat in ochii mei. Ti-ai incolacit bratele in jurul taliei mele. Eu eram agatata de gatul tau. Te priveam si eu in ochi. Ratiunea mea nu concepea posibilitatea unui sarut. Insa ceva m-a impins sa cad prada dorintei. “Macar o data. Acum. Si porma' uitam tot, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat” mi-ai spus. Si m-ai sarutat. Te-am lasat. Apoi, am avut puterea de a ma dezlipi de buzele tale. Si ai plecat. Nu m-am impotrivit. Acum sunt stapana buzelor tale din nou. Inca imi mai aduc aminte acea zi. But you? Do you remember?
Unele fete sunt obsedate de felul in care arata parul lor, si-l intend cu placa toata ziua ori si-l incretesc. Unele nu pot iesi din casa fara sa se machieze cat mai strident, sau sa se imprace cat mai colorat. Eu am o obsesie pentru felul in care arata unghiile mele.
Cand eram mica le rodeam. Aveam niste unghii pur si simplu oribile. Tatal meu ma pedepsea mereu, ma plesnea peste degete. Degeaba. Pana intr-o vara cand, singura, am decis ca nu le voi mai roade.:)). Zis si facut. Am inceput sa ma dau cu oja. Dar nu numai cu un strat, ci aveam vreo 3 straturi de oja pe unghii. Nu-mi place gustul de oja si, cu timpul, nu le-am mai ros. Acum, pur si simplu nu mai pot sta fara sa-mi fac vreun model pe unghii, fara sa ma dau cu oja. Am un intreg ritual. Mi le streg de oja, apoi le spal cu apa calda sa nu-mi ramana vata pe unghii si astfel mi se mai inmoaie si cuticulele, pe care mai apoi le tai. Mi le pilesc, niciodata nu le tai cu unghera, pentru ca risc sa mi se rupa mai repede. Imi scot apoi toate sticlutele cu oja. Si abia acum incepe tragedia. Ce culoare sa aleg? Ce model sa-mi fac? Da’ parca m-am saturat de modelul asta…Etc etc. Incep sa caut pe net modele de unghii. Nu prea gasesc ceva usor, pe care as putea sa-l fac. Ma enervez si incep sa inventez modele. :P
Am avut destule modele pe unghii, le-am avut in mai toate culorile. Tata si mama mai aveau putin si vomitau cand mi-au vazut unghiile galbene, portocalii si albastre. Unele prietene ziceau ca le creste glicemia cand imi vad unghiile. Dar asta e. Nu ma pot abtine.
Ce sunt aia "chilotzi"? Aia de chiloteaza avioanele.
Cum se numeste pe moldoveneste pure-ul de cartofi? Barabuli batusiti.
Ce e ala "piron"? Locul de unde te urci in tren.
Cum se cheama pe moldovieneste filmul "Lovitura fulgeratoare"? Palitura cransina.
Dar filmul "Razboiul stelelor"? Galshiava pi shier.
Cum il numesc moldovenii pe Mihai Viteazul? Mihaita Bataiosu.
Cum se numeste pe moldoveneste lovitura de colt la fotbal? Palitura de ungher
Cum se numeste pe moldoveneste lovitura de pedeapsa? Palitura de osanda
Cum se numeste pe moldoveneste garda de corp? Strajer (din Bodyguard)
Cum se numeste pe moldoveneste filmul "Salvati de clopotel"? Izbaviti de talanguta
Care-i treaba la Suceava? Bei mananci si stai dijeaba.
Care-i deviza moldoveanului? Viata-i scurta. Daca tot n-o putem lungi, hai s-o facem lata!
Ce primesti la un restaurant moldovenesc daca ceri "creier pane"? Mimorie di porc prajita
Ce fel de anunturi se difuzeaza la metroul moldovenesc? Pazea ca sa lichiesc ushili. Urmiaza stazia Primavierii, cu podisca pi partia driapta
Ce isi scriu mai nou ardelenii pe poarta in loc de "caine rau"? Moldovean in gazda
Ce-ti spune o frantuzoaica si o moldoveanca dupa o noapte de amor? Frantuzoaica: "esti un amant asa de bun!". Moldoveanca: "ali tali sunt toati mobilili astia?"
Ce se numeste pe moldoveneste "camera ascunsa"? Camara chitita
Indiferenta ta ma doare. Si sufar. Simt ca nu mai pot. As vrea sa pot sa nu simt nimic. Dar nu pot. Imi e imposibil. Cand iubesti pe cineva nu are cum sa nu te doara indiferenta lui. Si de fiecare data cand imi amintesc de tine, de atitudinea ta, de noi, mi se umezesc ochii. Si as vrea sa plang. Sa plang si sa nu ma mai opresc. Si tu esti departe. Am nevoie sa vorbesc cu cineva. Uneori simt ca explodez. Dar tu nu esti cu mine. Daca nu l-as fi avut pe el sa-mi aduca zambetul pe buze, nu stiu ce m-as fi facut.
Te urasc pentru ceea ce faci si te iubesc pentru ca esti tu!
“Adolescenţă” nu este doar încă un simplu cuvânt, aruncat pe pagina dicţionarului. Nu. Adolescenţa nu este doar încă o perioadă a vieţii noastre. Adolescenţa este “acea perioadă”. Este cea mai importantă. Nu vreau acum s-o analizez, să încep să concept teorii. În nici un caz. Adolescenţa este perioada care merită trăită la maxim, zi după zi, dar frumos, cu cap, fără să facem ceva de care să ne fie ruşine mai târziu. În cele ce urmează aş vrea să descriu această perioadă aşa cum o văd eu, încă un adolescent. Nu voi ţine seama de indicaţiile profesoarei care ne certa mereu că nu avem ordine în idei, că nu respectăm modelul după care se concepe un eseu, un text argumentativ, pentru că nu asta îmi propun. Îmi voi lăsa deci gândurile sa curgă sub formă de cuvinte, aşa cum vor ele, fără să ţin cont de reguli.
“Adolescenţa nu este doar o perioadă importantă a vieţii, ci şi singura perioadă când putem vorbi despre viaţă în sensul complet al cuvântului” afirma Michel Houellebecq. Sunt complet de acord cu această afirmaţie. Adolescenţa este perioada schimbărilor, atât fizice cât şi psihice. Începem să ne dezvoltăm, să gândim diferit, să avem propriile convingeri, idei. Acum este perioada în care părinţii nu mai pot avea atât de mult control asupra noastră, este perioada în care începem să ne autoeducăm. Şi da. Este o perioadă dificilă. Dar dificil de frumoasă. Adolescenţa este perioada în care ne simţim capabili să mutăm munţii din loc, doar pentru a lupta pentru ceea ce ne dorim, doar pentru a ne face auziţi. Este perioada în care primii fiori ai dragostei ne sagetează inima ca nişte suliţe ascuţite, făcându-ne să visăm, să ne simţim vulnerabili, dezbrăcaţi de sentimente în faţa persoanei iubite. Este perioada în care avem curajul să ne avântăm în viaţă cu capul înainte, fără teamă şi să ne asumăm riscuri, conştienţi fiind că poate vom avea de suferit. Adolescenţa este perioada în care ne simţim nişte mici genii neînţelese şi avem puterea de a ne lupta cu morile de vânt pentru ceea ce credem, pentru ceea ce ne dorim. Este perioada în care visele prind contur sau se pot prăbuşi, sfărâmându-se în mii de bucăţele. Este perioada în care suferim, dar de fiecare dată găsim puterea să ne ridicăm, să ne ştergem de praf şi să mergem mai departe. Este perioada în care avem parte de multe conflicte cu părinţii, fiecare susţinându-şi ideile sus şi tare. Este perioada în care, în unele cazuri, adultul de lângă noi nu are timp de “prostiile noastre” şi trebuie să ne răspundem noi înşine la propriile întrebări. Este perioada cea mai activă a vieţii noastre. Ne descoperim pe noi înşine, câte puţin în fiecare zi, ca după o perioadă de timp, să ne dăm seama că nu ştim nimic, şi că mai avem multe de învăţat, de desluşit. Adolescenţa este acea perioadă în care ne facem cunoscută lumii latura rebelă a personalităţii noastre. Este perioada în care vrem de evadăm, în care vrem să ne descătuşăm din lanţurile societăţii mult prea poluată de oameni trişti şi de mentalităţi învechite. Este perioada în care ne încearcă mii de gânduri, de sentimente, de trăiri, care ne invadează fraudulos mintea si inima, făcându-ne să ne simţim, de multe ori, neputincioşi.
Stând şi gândindu-mă acum ce aş mai putea scrie, cum să-mi organizez şi să le dau contur ideilor mele, mi-a trecut prin minte un gând: oare pe vremea părinţilor, a bunicilor, oamenii aveau o asemenea perspectivă asupra adolescenţei, ca cea pe care o avem noi, adolescenţii de azi? Hmmm. Cred că s-au schimbat multe de atunci. Pe atunci, baieţii încă cereau fetelor prientenia, privindu-le în ochi. Acum, vrăjesc pe messenger, ascunzându-se sub un pseudonim, în faţa unui ecran. Şi de ce să nu recunosc, şi eu fac parte din generaţia de azi, şi cam la fel procedez. Dar asta este, fiecare cu timpurile în care trăieşte. Nu ştiu dacă e bine sau rău. Tot ce pot să zic e că pe atunci, ei îşi trăiau copilăria aşa cum trebuie. Pe atunci bănuiesc că virginitatea fetei înainte de nuntă era ceva foarte important. Acum, fetele işi încep viaţa sexuală şi la 13 ani, uitând să copilărească, aruncând la gunoi inocenţa, Si a cui este vina? A lor. A lor şi a influenţei puternice din partea mass-mediei care promoveză sexul ca pe o “altă chestie în plus”. Nu spun că sunt de acord cu mentalitatea de atunci, dar nu prea sunt de acord cu felul in care s-a denaturant această etapă a adolescenţei. Atunci, tinerii se căsătoreau in jurul vârstei de 20 de ani. Acum, puţini sunt cei care fac astăzi acest pas important la această vârstă. De ce? Pentru că mulţi şi-au dat seama că e mai bine să aştepte până sunt complet siguri de ceea ce vor. Şi sunt de acord cu asta. Cred că e mai bine să înveţi, să urmezi o facultate, să-şi clădeşti un viitor, să-şi trăieşti tinereţea, să te bucuri de libertatea de care ai parte la această vârstă, apoi să te gândeşti să-ţi întemeiezi o familie. Şi cred că ar mai fi diferenţe între generaţiile de atunci şi cele de acum, dar nu-mi mai vin în minte acum. Dar nu doar adolescenţii din generaţii diferite sunt diferiţi. Şi adolescenţii din aceeaşi generaţie sunt diferiţi. La training-ul de sanatate mintală la care am avut plăcerea să pariticip, am întâlnit adolescenţi foarte diferiţi. Mi-a plăcut însă că, acele diferenţe dintre noi nu a transformat experienşa într-un dezastru, ci, din contră, ne-am completat unul pe altul, atât cât s-a putut şi cred că am făcut treabă bună.
Adolescenţa. Poate fi ca un curcubeu pe albastrul cerului, lăsat în urmă de norii din care s-a scurs ploaia. Un amalgam de amintiri, de zâmbete, lacrimi, certuri, prieteni, iubiri, sentimente. Un izvor de fericire pentru cine apreciază această vârstă. Adolescenţa nu poate fi descrisă aşa, ca şi cum ar fi un subiect comun. Mi se pare imposibil să descriu adolescenţa, şi să fiu sigură că nu am omis nimic. Fiecare trăieşte diferit, fiecare are propria lui viziune asupra adolescenţei. Eu doar mi-am spus-o pe a mea. Nu e completă, ştiu. Dar mi-e teamă că nu voi ştii să-mi fac ordine în idei şi voi uita să fiu coerentă.
Adolescenţa trebuie trăită aşa cum e. Cu părţile ei bune şi mai puţin bune. Dar este foarte important să ţinem minte un lucru: “Ziua în care nu am râs e o zi pierdută!”
Fiecare din noi are un prieten pe care il numeste "cel mai bun prieten". Acel cineva caruia ii putem spune vrute si nevrute. Acel cineva in fata caruia suntem noi insine, in fata caruia nu ne este rusine sa ne deschidem inima, sa plangem. Acel cineva care ne este alaturi la bine si la rau, care ne sterge lacrimile de pe obraz, care ne face sa radem cu gura pana la urechi. Acel cineva in a caruia casa ne putem autoinvita oricand, fara a risca sa fim dati afara. Acel cineva care... Dar cand acel cineva ne dezamageste, parca simtim cum cerul se prabuseste peste noi. Da. Spun asta pentru si mie mi s-a intamplat. 2 saptamani nu am putut vorbi cu acea persoana pe care o consider eu "bff". Dintr-un motiv stupid: si-a uitat telefonul acasa si nu stia numarul meu. Am fost extrem de nervoasa. Dar s-a umplut paharul in momentul in care acea persoana a venit acasa si mi-a reprosat ca m-am suparat dintr-o chestie stupida, si ca, pana la urma au fost "2 amarate de saptamani". Da. Doua amarate de saptamani in care n-am avut cu cine sa vorbesc despre viata mea, despre ce mai fac, despre orice. Doua saptamani. Si m-a durut si mai tare cand mi-a zis ca nu va fi acasa pentru ca merge sa se intalneasca cu colegele ei: "ele nu se supara ca nu le-am sunat". Am crezut ca pur si simplu o iau razna cand am auzit asta. Da. Stau si ma gandesc. Oare de ce ele nu se supara? De ce? Pentru ca ele nu o iubesc pe acea persoana asa cum o iubesc eu. Pentru ca pentru mine acea persoana inseamna mult. Pentru ca pentru mine acea persoana este ca o sora. De-aia pe mine ma doare ca nu m-a sunat. Ma doare ca nu stie nici macar numarul meu de telefon. Ma doare ca inventeaza mereu scuze si are o atitudine nepasatoare. Ma doare pentru ca o iubesc. Poate prea mult. Poate ca nici nu-mi dau seama cat o iubesc. Si de-aia ma cert cu ea pe motive "stupide" si de multe ori ma port ca o "soacra". Da. Pentru ca vreau ca prietenia noastra sa dureze. Pentru ca vreau ca ea sa nu mai fie asa de aiurita. Si da. Inca mai sunt suparata pe ea. Si as vrea s-o pot ierta. Dar da. Asa cum mi se reproseaza de multe ori, sunt orgoliosa. Atat mai pot spune: sper s-o pot ierta. Ca daca nu ma voi impaca cu ea voi plange de mi se vor bulbuca ochii ca la broasca. Si te iubesc! Da. Pe tine. Chiar daca esti nesi. Si blogul asta e si pentru tine. :X
Si-mi va fi dor de vara. Stiu asta. Vreau sa fie iar iunie. Sa inceapa vacanta. Nici nu s-a terminat si deja o vreau inapoi. Vreau sa arda soarele. Sa mor de caldura, dar sa nu-mi pese. Vreau vara inapoi. Vreau sa fac tot ce mi-am propus si nu am reusit. Vreau sa fie vara iar si iar. Vreau iar sa pierd orele in fata calculatorului, vorbind pe mess, ascultand muzica, scriind. Vreau iar sa am teancul de carti in fata, din care sa-mi aleg cate una si sa-mi hranesc pofta de lectura. Vreau iar sa am timp sa iau la rand magazinele. Vreau iar sa pot pierde o ora gandindu-ma ce model sa-mi fac pe unghii, ca mai apoi, din lipsa de idei, sa caut pe net si sa nu gasesc ceva usor de facut, care sa-mi placa. Vreau iar sa fie vara. Vreau vara inapoi!
Te-am facut sa astepti. Da. Si nu stiu de ce. Nu ma intreba ca nu am habar. Poate ce asa a fost sa fie. Poate ca asa a fost mai bine. Poate ca nu vroiam atunci. Poate ca imi era teama. Poate ca vroiam sa fiu sigura de ceea ce vreau. Poate ca … Da. Si ai asteptat. Nu stiu de ce. Nu stiu cum. Sau poate ca stiu. M-ai certat mereu ca sunt prea copilaroasa. Ca nu stiu ce vreau. Si ce? Asa sunt eu. Si pana la urma, iti plac asa cum sunt. Altfel, nu ma asteptai. Si acum, uite-ma. Sunt aici, langa tine. Nu stiu daca sunt indragostita de tine. Nu stiu daca te iubesc. Pur si simplu nu stiu. Tot ce stiu e ca vreau sa fiu cu tine. Sa te tin de mana. Sa te sarut. Noi doi. Nu stiu cat va dura asta. Nu stiu daca e bine. Un lucru stiu cu siguranta: vreau asta acum!
