E trist

E trist. E trist sa vezi cum viata se scurge pe langa tine, ca firele de nisip intr-o clepsidra. E trist sa-ti dai seama ca ai o anumita varsta si ca nu ai realizat nimic de care sa te simti 100% mandru. E trist sa-ti dai seama ca inca nu ai forta necesara de a sparge globul de cristal in care esti tinut prizonier. E trist sa intelegi ca esti doar o marioneta in mainile destinului pe care altii vor sa ti-l controleze. E trist sa vezi cum, incet incet, lumea nu mai e la fel cum o stiai: colorata. Da. Are si tonuri inchise. E trist sa vezi cum universul tau se prabuseste ca un castel din carti de joc. Si de ce? Pentru ca unii par a fi dispusi sa-ti distruga inocenta, bucuria, dorinta de a trai. E trist sa descoperi ca acei “unii” sunt mai aproape de tine decat crezi. Ii cunosti. Dar se ascund atat de bine in spatele unor masti, incat ti-e greu sa-i recunosti. E greu pana deschizi ochii, dar mai greu e cand reusesti sa vezi adevarata fata a realitatii. E trist sa-ti dai seama ca lupti impotriva morilor de vant. E atat de greu. Iar armele tale sunt visele, speranta si un zambet. Nimic material, nimic palpabil. E trist sa te privesti in oglinda si sa numeri lacrimile care-ti uda obrajii. E aproape imposibil sa-ti infrangi dorinta de a plange. E trist sa te uiti in jur si sa nu vezi pe nimeni dispus sa-ti stea alaturi. E trist sa-ti dai seama ca persoanele care pot fi sursa ta inepuizabila de energie sunt atat de aproape si totusi atat de departe.

E trist sa-ti dai seama ca nu mai ai timp. Now or never! Si-mi vine sa tip…