M-ai târât prin mocirla sufletului tău,
Mi-ai otrăvit inocenţa cu veninul cuvintelor tale,
Mi-ai spintecat carnea cu tăişul ochilor tăi,
M-ai lăsat pradă monştrilor imaginaţiei tale.
Mi-ai spânzurat puritatea ochilor de catargul ipocriziei,
Mi-ai zgâriat lacrimile cu ghiarele minţii tale,
M-ai îngenuncheat umilitor cu lama aspră a ţipătului tău,
Mi-ai supt viaţa din trup cu buzele tale de un roşu malefic.
M-ai omorât!
Acum esti doar o straina.
Mai stii cum arat? Ai putea sa ma identifici intr-o poza sau sa-ti aduci aminte de mine asa cum eram odata? Eu cred ca nu. Pentru ca nu mai stii nimic. Ai lasat totul in urma si ai plecat, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, ca si cum nici macar nu ai trecut vreodata pe aici. Ai lasat in urma ta o lume intreaga, o lume care nu a fost destul de incapatoare pentru tine, o lume de care ai decis sa te rupi, o lume pe care o vei recupera greu. Ai uitat ca, odata, locul acesta te-a primit cu bratele deschis, ti-a imortalizat zambetul intr-o poza care probabil sta acum aruncata intr-un sertar, sau ti-a sters lacrimile de pe obraz. Ai uitat ca aici ai invatat sa zbori, sa gandesti cu inima, sa razi cu pofta. Ai uitat tot! Iti dai acum seama ca esti o straina? Ca nimic nu mai miroase a tine, ca nimic nu-ti mai poarta amprenta? Ai uitat tot!
Hei –
Ştii de ce te-am iubit?
Ştii, ştii, ştii?
Pentru că mi-ai jurat că mă iubeşti,
Pentru că mi-ai zâmbit frumos,
Şi pentru că mi-ai promis o lume nouă.
Hei –
Ştii de ce te vreau înapoi?
Ştii, ştii, ştii?
Pentru că numai tu mă faci să visez,
Pentru că numai tu mă înţelegi,
Şi pentru că tu ştii să-mi ştergi lacrimile.
Hei –
Dar ştii de ce te urăsc acum?
Ştii, ştii, ştii?
(ei, hai că asta trebuie să ştii!)
Pentru că ai uitat tot,
Pentru că se pare că nu-ţi pasă,
Pentru că…
Hei –
Dar ştii că mi-am uitat inima la tine?
(şi cred că aş cam vrea-o înapoi!)
Doare…
Inca ma doare falsitatea ta…
Nu ti-am cerut imposibilul.
Mi-am pus toata increderea in tine,
M-am dezbracat de secrete in fata ta,
Ti-am dat voie sa ma cunosti asa cum sunt.
Si tu?
Tu ce ai facut?
M-ai facut sa sufar,
Din cauza ta am plans o seara intreaga.
Da. Recunosc.
Am plans pentru ca te iubesc,
Am plans pentru ca nu credeam
Ca vei fii in stare sa-mi faci asta.
Dar m-am inselat.
Credeam ca esti diferit,
Credeam ca tii la mine.
Dar nu a fost asa.
Nu regret nimic din acesti 10 ani…
Dar uitarea e grea,
La fel cum e de greu sa nu te mai iubesc…
Indiferenta ta ma doare. Si sufar. Simt ca nu mai pot. As vrea sa pot sa nu simt nimic. Dar nu pot. Imi e imposibil. Cand iubesti pe cineva nu are cum sa nu te doara indiferenta lui. Si de fiecare data cand imi amintesc de tine, de atitudinea ta, de noi, mi se umezesc ochii. Si as vrea sa plang. Sa plang si sa nu ma mai opresc. Si tu esti departe. Am nevoie sa vorbesc cu cineva. Uneori simt ca explodez. Dar tu nu esti cu mine. Daca nu l-as fi avut pe el sa-mi aduca zambetul pe buze, nu stiu ce m-as fi facut.
Te urasc pentru ceea ce faci si te iubesc pentru ca esti tu!
Fiecare din noi are un prieten pe care il numeste "cel mai bun prieten". Acel cineva caruia ii putem spune vrute si nevrute. Acel cineva in fata caruia suntem noi insine, in fata caruia nu ne este rusine sa ne deschidem inima, sa plangem. Acel cineva care ne este alaturi la bine si la rau, care ne sterge lacrimile de pe obraz, care ne face sa radem cu gura pana la urechi. Acel cineva in a caruia casa ne putem autoinvita oricand, fara a risca sa fim dati afara. Acel cineva care... Dar cand acel cineva ne dezamageste, parca simtim cum cerul se prabuseste peste noi. Da. Spun asta pentru si mie mi s-a intamplat. 2 saptamani nu am putut vorbi cu acea persoana pe care o consider eu "bff". Dintr-un motiv stupid: si-a uitat telefonul acasa si nu stia numarul meu. Am fost extrem de nervoasa. Dar s-a umplut paharul in momentul in care acea persoana a venit acasa si mi-a reprosat ca m-am suparat dintr-o chestie stupida, si ca, pana la urma au fost "2 amarate de saptamani". Da. Doua amarate de saptamani in care n-am avut cu cine sa vorbesc despre viata mea, despre ce mai fac, despre orice. Doua saptamani. Si m-a durut si mai tare cand mi-a zis ca nu va fi acasa pentru ca merge sa se intalneasca cu colegele ei: "ele nu se supara ca nu le-am sunat". Am crezut ca pur si simplu o iau razna cand am auzit asta. Da. Stau si ma gandesc. Oare de ce ele nu se supara? De ce? Pentru ca ele nu o iubesc pe acea persoana asa cum o iubesc eu. Pentru ca pentru mine acea persoana inseamna mult. Pentru ca pentru mine acea persoana este ca o sora. De-aia pe mine ma doare ca nu m-a sunat. Ma doare ca nu stie nici macar numarul meu de telefon. Ma doare ca inventeaza mereu scuze si are o atitudine nepasatoare. Ma doare pentru ca o iubesc. Poate prea mult. Poate ca nici nu-mi dau seama cat o iubesc. Si de-aia ma cert cu ea pe motive "stupide" si de multe ori ma port ca o "soacra". Da. Pentru ca vreau ca prietenia noastra sa dureze. Pentru ca vreau ca ea sa nu mai fie asa de aiurita. Si da. Inca mai sunt suparata pe ea. Si as vrea s-o pot ierta. Dar da. Asa cum mi se reproseaza de multe ori, sunt orgoliosa. Atat mai pot spune: sper s-o pot ierta. Ca daca nu ma voi impaca cu ea voi plange de mi se vor bulbuca ochii ca la broasca. Si te iubesc! Da. Pe tine. Chiar daca esti nesi. Si blogul asta e si pentru tine. :X
