M-ai târât prin mocirla sufletului tău,
Mi-ai otrăvit inocenţa cu veninul cuvintelor tale,
Mi-ai spintecat carnea cu tăişul ochilor tăi,
M-ai lăsat pradă monştrilor imaginaţiei tale.
Mi-ai spânzurat puritatea ochilor de catargul ipocriziei,
Mi-ai zgâriat lacrimile cu ghiarele minţii tale,
M-ai îngenuncheat umilitor cu lama aspră a ţipătului tău,
Mi-ai supt viaţa din trup cu buzele tale de un roşu malefic.
M-ai omorât!
Vreau sa fiu libera…
Vreau sa fiu iubita…
Vreau sa iubesc…
Vreau sa-mi iau viata in propriile maini…
Vreau sa arat lumii ca un zambesc poate schimba o viata…
Vreau sa ma bucur de fiecare moment al vietii…
Vreau sa actionez ghidata de primul implus…
Vreau sa ma las purtata de val…
Vreau sa traiesc azi si sa nu ma intereseze ce se intampla maine…
Vreau sa am dreptate mereu…
Vreau sa fac ce-mi trece prin cap si sa nu ma gandesc la consecinte…
Vreau sa nu regret nimic din ceea ce fac…
Vreau sa lupt pentru ceea ce cred ca e bine…
Vreau sa tip atunci cand simt nevoie…
Vreau sa rad printre lacrimi…
Vreau sa ascult povestile oamenilor si sa le dau sfaturi…
Vreau sa fiu adolescenta mereu…
Vreau sa ploua cand vreau eu…
Vreau sa fie vara mereu…
Vreau sa te sarut…
Indiferenta ta ma doare. Si sufar. Simt ca nu mai pot. As vrea sa pot sa nu simt nimic. Dar nu pot. Imi e imposibil. Cand iubesti pe cineva nu are cum sa nu te doara indiferenta lui. Si de fiecare data cand imi amintesc de tine, de atitudinea ta, de noi, mi se umezesc ochii. Si as vrea sa plang. Sa plang si sa nu ma mai opresc. Si tu esti departe. Am nevoie sa vorbesc cu cineva. Uneori simt ca explodez. Dar tu nu esti cu mine. Daca nu l-as fi avut pe el sa-mi aduca zambetul pe buze, nu stiu ce m-as fi facut.
Te urasc pentru ceea ce faci si te iubesc pentru ca esti tu!
E trist. E trist sa vezi cum viata se scurge pe langa tine, ca firele de nisip intr-o clepsidra. E trist sa-ti dai seama ca ai o anumita varsta si ca nu ai realizat nimic de care sa te simti 100% mandru. E trist sa-ti dai seama ca inca nu ai forta necesara de a sparge globul de cristal in care esti tinut prizonier. E trist sa intelegi ca esti doar o marioneta in mainile destinului pe care altii vor sa ti-l controleze. E trist sa vezi cum, incet incet, lumea nu mai e la fel cum o stiai: colorata. Da. Are si tonuri inchise. E trist sa vezi cum universul tau se prabuseste ca un castel din carti de joc. Si de ce? Pentru ca unii par a fi dispusi sa-ti distruga inocenta, bucuria, dorinta de a trai. E trist sa descoperi ca acei “unii” sunt mai aproape de tine decat crezi. Ii cunosti. Dar se ascund atat de bine in spatele unor masti, incat ti-e greu sa-i recunosti. E greu pana deschizi ochii, dar mai greu e cand reusesti sa vezi adevarata fata a realitatii. E trist sa-ti dai seama ca lupti impotriva morilor de vant. E atat de greu. Iar armele tale sunt visele, speranta si un zambet. Nimic material, nimic palpabil. E trist sa te privesti in oglinda si sa numeri lacrimile care-ti uda obrajii. E aproape imposibil sa-ti infrangi dorinta de a plange. E trist sa te uiti in jur si sa nu vezi pe nimeni dispus sa-ti stea alaturi. E trist sa-ti dai seama ca persoanele care pot fi sursa ta inepuizabila de energie sunt atat de aproape si totusi atat de departe.
E trist sa-ti dai seama ca nu mai ai timp. Now or never! Si-mi vine sa tip…
