M-ai târât prin mocirla sufletului tău,
Mi-ai otrăvit inocenţa cu veninul cuvintelor tale,
Mi-ai spintecat carnea cu tăişul ochilor tăi,
M-ai lăsat pradă monştrilor imaginaţiei tale.
Mi-ai spânzurat puritatea ochilor de catargul ipocriziei,
Mi-ai zgâriat lacrimile cu ghiarele minţii tale,
M-ai îngenuncheat umilitor cu lama aspră a ţipătului tău,
Mi-ai supt viaţa din trup cu buzele tale de un roşu malefic.
M-ai omorât!
Te-am facut sa astepti. Da. Si nu stiu de ce. Nu ma intreba ca nu am habar. Poate ce asa a fost sa fie. Poate ca asa a fost mai bine. Poate ca nu vroiam atunci. Poate ca imi era teama. Poate ca vroiam sa fiu sigura de ceea ce vreau. Poate ca … Da. Si ai asteptat. Nu stiu de ce. Nu stiu cum. Sau poate ca stiu. M-ai certat mereu ca sunt prea copilaroasa. Ca nu stiu ce vreau. Si ce? Asa sunt eu. Si pana la urma, iti plac asa cum sunt. Altfel, nu ma asteptai. Si acum, uite-ma. Sunt aici, langa tine. Nu stiu daca sunt indragostita de tine. Nu stiu daca te iubesc. Pur si simplu nu stiu. Tot ce stiu e ca vreau sa fiu cu tine. Sa te tin de mana. Sa te sarut. Noi doi. Nu stiu cat va dura asta. Nu stiu daca e bine. Un lucru stiu cu siguranta: vreau asta acum!
