M-ai târât prin mocirla sufletului tău,
Mi-ai otrăvit inocenţa cu veninul cuvintelor tale,
Mi-ai spintecat carnea cu tăişul ochilor tăi,
M-ai lăsat pradă monştrilor imaginaţiei tale.
Mi-ai spânzurat puritatea ochilor de catargul ipocriziei,
Mi-ai zgâriat lacrimile cu ghiarele minţii tale,
M-ai îngenuncheat umilitor cu lama aspră a ţipătului tău,
Mi-ai supt viaţa din trup cu buzele tale de un roşu malefic.
M-ai omorât!
Mă doare trupul tot.
Năprasnici, norii se sparg în ochii mei.
M-am uitat într-o altă lume,
Mi-am pierdut paşii în timp.
Lasă-mă să ţip
Şi nu mă întrerupe nicio secundă.
Mi-am adunat în glas toată durerea,
Te-am îngropat în cimitirul albastru al suferinţei mele.
Şirea spinării îmi sfâşie carnea spatelui.
Aripi cu parfum de ceaţă îmi bandajează rănile,
Venele nu mai picură sânge,
Ci lacrimi şi durere.
Nu mai vreau decât sâ mâ înec
În aburul ce-ţi iese din nări,
Să mă pierd în trupul tău malefic
Şi să-ţi bântui gândurile zi şi noapte.
Nu te-am recunoscut.
Focul ochilor tai s-a stins,
Lasand inca cenusa calda;
Abia clipeai.
Priveai in gol,
Pierduta.
N-am indraznit sa te ating;
As fi comis un sacrilegiu.
Ai inceput sa plangi.
Lacrimile
Ti se revarsau in cascade pe obraji;
Parca toata viata ti se scurgea din trup.
Si mi-e teama sa-ti vorbesc.
Si ma doare.
Dar sa stii ca inima mea
E cu tine mereu.
(O parte din tine s-a desprins...)
