Viata mea e imperfecta. Si o iubesc asa cum e. Si traiesc fiecare strop, savurandu-l pana nu-i mai simt gustul. Uneori, dau si de cupe intregi cu gust amar. Dar le inghit cat de repede pot si incerc sa le uit gustul. Da. Asta e viata mea. Cu bune, cu rele, cu zambete, cu lacrimi. Dar nu as schimba-o pentru nimic in lume. Si da. Viata mea e frumoasa. Asa imi place sa cred. Nu uit niciodata sa multumesc pentru momentele frumoase, dar nici sa ma razvratesc pentru cele mai putin placute. Lumea mea e albastra. Lumea mea e un curcubeu de zambete, de rasete. Viata e un dar divin. Eu doar il impodobesc asa cum stiu mai bine. Il decorez in stilul meu. Sunt tanara. Si asa vreau sa raman. Daca as avea puterea, as opri timpul in loc. As ramane adolescent pentru tot restul vietii. Sunt sigura ca doar acum voi putea face tot ce-mi doresc. Sunt sigura ca doar acum voi avea curajul sa-mi inalt aripile spre cer si sa zbor cu ochii inchisi, fara teama. Vreau sa profit de acesti ani cat pot de bine. Sa fac tot ce-mi doresc, sa nu regret nimic. Sa adun amintiri. Amintiri ce-mi vor decora aripile cand imi voi lua zborul o data pentru totdeauna. Vreau sa impart zambete. Sa vad lumea fericita in jurul meu. Vreau sa traiesc mult. As vrea sa traiesc vesnic. Dar ma gandesc ca atunci nu as stii sa pretuiesc fiecare secunda ca acum. Si traiesc in prezent. Insa cu planuri de viitor si cu amintiri din trecut. Traiesc fiecare zi. Si cel mai important: nu uit niciodata sa zambesc.
“Adolescenţă” nu este doar încă un simplu cuvânt, aruncat pe pagina dicţionarului. Nu. Adolescenţa nu este doar încă o perioadă a vieţii noastre. Adolescenţa este “acea perioadă”. Este cea mai importantă. Nu vreau acum s-o analizez, să încep să concept teorii. În nici un caz. Adolescenţa este perioada care merită trăită la maxim, zi după zi, dar frumos, cu cap, fără să facem ceva de care să ne fie ruşine mai târziu. În cele ce urmează aş vrea să descriu această perioadă aşa cum o văd eu, încă un adolescent. Nu voi ţine seama de indicaţiile profesoarei care ne certa mereu că nu avem ordine în idei, că nu respectăm modelul după care se concepe un eseu, un text argumentativ, pentru că nu asta îmi propun. Îmi voi lăsa deci gândurile sa curgă sub formă de cuvinte, aşa cum vor ele, fără să ţin cont de reguli.
“Adolescenţa nu este doar o perioadă importantă a vieţii, ci şi singura perioadă când putem vorbi despre viaţă în sensul complet al cuvântului” afirma Michel Houellebecq. Sunt complet de acord cu această afirmaţie. Adolescenţa este perioada schimbărilor, atât fizice cât şi psihice. Începem să ne dezvoltăm, să gândim diferit, să avem propriile convingeri, idei. Acum este perioada în care părinţii nu mai pot avea atât de mult control asupra noastră, este perioada în care începem să ne autoeducăm. Şi da. Este o perioadă dificilă. Dar dificil de frumoasă. Adolescenţa este perioada în care ne simţim capabili să mutăm munţii din loc, doar pentru a lupta pentru ceea ce ne dorim, doar pentru a ne face auziţi. Este perioada în care primii fiori ai dragostei ne sagetează inima ca nişte suliţe ascuţite, făcându-ne să visăm, să ne simţim vulnerabili, dezbrăcaţi de sentimente în faţa persoanei iubite. Este perioada în care avem curajul să ne avântăm în viaţă cu capul înainte, fără teamă şi să ne asumăm riscuri, conştienţi fiind că poate vom avea de suferit. Adolescenţa este perioada în care ne simţim nişte mici genii neînţelese şi avem puterea de a ne lupta cu morile de vânt pentru ceea ce credem, pentru ceea ce ne dorim. Este perioada în care visele prind contur sau se pot prăbuşi, sfărâmându-se în mii de bucăţele. Este perioada în care suferim, dar de fiecare dată găsim puterea să ne ridicăm, să ne ştergem de praf şi să mergem mai departe. Este perioada în care avem parte de multe conflicte cu părinţii, fiecare susţinându-şi ideile sus şi tare. Este perioada în care, în unele cazuri, adultul de lângă noi nu are timp de “prostiile noastre” şi trebuie să ne răspundem noi înşine la propriile întrebări. Este perioada cea mai activă a vieţii noastre. Ne descoperim pe noi înşine, câte puţin în fiecare zi, ca după o perioadă de timp, să ne dăm seama că nu ştim nimic, şi că mai avem multe de învăţat, de desluşit. Adolescenţa este acea perioadă în care ne facem cunoscută lumii latura rebelă a personalităţii noastre. Este perioada în care vrem de evadăm, în care vrem să ne descătuşăm din lanţurile societăţii mult prea poluată de oameni trişti şi de mentalităţi învechite. Este perioada în care ne încearcă mii de gânduri, de sentimente, de trăiri, care ne invadează fraudulos mintea si inima, făcându-ne să ne simţim, de multe ori, neputincioşi.
Stând şi gândindu-mă acum ce aş mai putea scrie, cum să-mi organizez şi să le dau contur ideilor mele, mi-a trecut prin minte un gând: oare pe vremea părinţilor, a bunicilor, oamenii aveau o asemenea perspectivă asupra adolescenţei, ca cea pe care o avem noi, adolescenţii de azi? Hmmm. Cred că s-au schimbat multe de atunci. Pe atunci, baieţii încă cereau fetelor prientenia, privindu-le în ochi. Acum, vrăjesc pe messenger, ascunzându-se sub un pseudonim, în faţa unui ecran. Şi de ce să nu recunosc, şi eu fac parte din generaţia de azi, şi cam la fel procedez. Dar asta este, fiecare cu timpurile în care trăieşte. Nu ştiu dacă e bine sau rău. Tot ce pot să zic e că pe atunci, ei îşi trăiau copilăria aşa cum trebuie. Pe atunci bănuiesc că virginitatea fetei înainte de nuntă era ceva foarte important. Acum, fetele işi încep viaţa sexuală şi la 13 ani, uitând să copilărească, aruncând la gunoi inocenţa, Si a cui este vina? A lor. A lor şi a influenţei puternice din partea mass-mediei care promoveză sexul ca pe o “altă chestie în plus”. Nu spun că sunt de acord cu mentalitatea de atunci, dar nu prea sunt de acord cu felul in care s-a denaturant această etapă a adolescenţei. Atunci, tinerii se căsătoreau in jurul vârstei de 20 de ani. Acum, puţini sunt cei care fac astăzi acest pas important la această vârstă. De ce? Pentru că mulţi şi-au dat seama că e mai bine să aştepte până sunt complet siguri de ceea ce vor. Şi sunt de acord cu asta. Cred că e mai bine să înveţi, să urmezi o facultate, să-şi clădeşti un viitor, să-şi trăieşti tinereţea, să te bucuri de libertatea de care ai parte la această vârstă, apoi să te gândeşti să-ţi întemeiezi o familie. Şi cred că ar mai fi diferenţe între generaţiile de atunci şi cele de acum, dar nu-mi mai vin în minte acum. Dar nu doar adolescenţii din generaţii diferite sunt diferiţi. Şi adolescenţii din aceeaşi generaţie sunt diferiţi. La training-ul de sanatate mintală la care am avut plăcerea să pariticip, am întâlnit adolescenţi foarte diferiţi. Mi-a plăcut însă că, acele diferenţe dintre noi nu a transformat experienşa într-un dezastru, ci, din contră, ne-am completat unul pe altul, atât cât s-a putut şi cred că am făcut treabă bună.
Adolescenţa. Poate fi ca un curcubeu pe albastrul cerului, lăsat în urmă de norii din care s-a scurs ploaia. Un amalgam de amintiri, de zâmbete, lacrimi, certuri, prieteni, iubiri, sentimente. Un izvor de fericire pentru cine apreciază această vârstă. Adolescenţa nu poate fi descrisă aşa, ca şi cum ar fi un subiect comun. Mi se pare imposibil să descriu adolescenţa, şi să fiu sigură că nu am omis nimic. Fiecare trăieşte diferit, fiecare are propria lui viziune asupra adolescenţei. Eu doar mi-am spus-o pe a mea. Nu e completă, ştiu. Dar mi-e teamă că nu voi ştii să-mi fac ordine în idei şi voi uita să fiu coerentă.
Adolescenţa trebuie trăită aşa cum e. Cu părţile ei bune şi mai puţin bune. Dar este foarte important să ţinem minte un lucru: “Ziua în care nu am râs e o zi pierdută!”
