Declaratie de dragoste!

“O zi normala....ca alte zile, dar totusi ceva special, simteam ca in acea zi ceva se va intampla…..si s-a intamplat….a venit la mine…neam sarutat obrajii...s-a inrosit, am intrat in casa…stiam ca am uitat ceva, am luat un scaun si m-am pus in fata ei, o priveam, ii admiram splendoarea si m-a intrebat duios si cu un zambet care te imbie la visare "ce e ?" , iar eu i-am raspuns timid "nimic" ce fraier….in loc sa ii spun cat de frumos este chipul ei ….in loc sa ii spun cat de mult imi plac ochii ei mari si plini de caldura…i-am raspuns un simplu si penibil "nimic" au trecut cateva minute fara sa ne spunem nimic unul celuilalt…apoi s-a apropiat de mine si a inceput sa imi mangaie parul, cu fiecare mangaiere simteam ca plutesc tot mai departe….am inceput sa visez….dar a venit prietenul pe care il asteptam, iar ea si-a continuat mangaierile suave.

Am iesit pe poarta..acelasi zambet calduros ii acoperea chipul, aceeasi bucurie accentuata ii stapanea privirea….am plecat spre locul in care se tinea spectacolul, pe drum ne-am mai intalnit cu cativa prieteni, am ajuns la acel spectacol mult asteptat….era multa lume, toti cei de acolo se distrau ….nu era pic de tristete pe chipurile lor….

S-a lasat seara, muzica rasuna, lumea dansa….ea nu se simtea in largul ei….am observat acest lucru si am incercat sa o inveselesc….am dansat cu ea cateva minute..…si dintr-o data….muzica s-a oprit…nu mai dansa nimeni in jurul nostru, nu mai era nimic….imi simteam inima zvacnind cu putere, s-a intors spre mine, m-a privit cu ochii ei mari si caprui, si fara sa vreau…fara sa stiu ce fac….ne-am apropiat unul de celalalt iar buzele noastre s-au lipit intr-un cerc de foc….simteam caldura ei…simteam cum ii bate inima….simteam ca ii e teama…dar in acelasi timp vrea…a fost ca intr-un basm…ca o poveste….

S-a terminat spectacolul, am condus-o acasa…o tineam de mana…si in noapte…ne-am sarutat din nou…am simtit ceva special….apoi a plecat…a disparut in noaptea de dupa usa de la intrare…am plecat ingandurat ….si fericit….si inima mea tot nu se oprea din cele 200 de batai pe secunda…a fost minunat a fost uimitor…a fost magie ….

Viata mereu este magica….trebuie doar sa stii din ce parte sa privesti…

Pentru tine, iubito :X”

Iti multumesc. Iti multumesc pentru ca m-ai facut sa zambesc. Iti multumesc ca tii la mine. Dar oare voi reusi sa te rasplatesc la fel? Voi stii oare sa te iubesc la fel cum ma iubesti tu?...

Do you remember?

Do you remember when we first…? Iti amintesti cand ne-am sarutat prima data? Era sfarsitul iernii. Februarie. 3 sau 4 februarie. Seara. Te-ai uitat in ochii mei. Ti-ai incolacit bratele in jurul taliei mele. Eu eram agatata de gatul tau. Te priveam si eu in ochi. Ratiunea mea nu concepea posibilitatea unui sarut. Insa ceva m-a impins sa cad prada dorintei. “Macar o data. Acum. Si porma' uitam tot, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat” mi-ai spus. Si m-ai sarutat. Te-am lasat. Apoi, am avut puterea de a ma dezlipi de buzele tale. Si ai plecat. Nu m-am impotrivit. Acum sunt stapana buzelor tale din nou. Inca imi mai aduc aminte acea zi. But you? Do you remember?

Nebunie

Nu ma cunosti. Nu te cunosc. Suntem doi straini. Si atat. Traim in lumi diferite. Suntem diferiti, dar ne completam perfect. Suntem atat de departe, dar totusi atat de aproape. O singura atingere. O singura privire. Un singur zambet. Si se dezlantuie o explozie stelara. Inca te privesc. Inca ma privesti. Iti plimbi mana prin parul meu. Ma joc cu degetele tale. Si-ti zambesc. Ti-ai oprit privirea in ochii mei. Ma privesti intens. Ochii tai ma ard. Vreau sa fug. Nu ma lasi. Ma strangi puternic de mana. Ma doare. Rezist. Si tot nu te recunosc. Inca ma ti de mana. Nu vrei sa-mi dai drumul. Ma supun vointei tale. Nu as putea sa concurez cu puterea ta. Te privesc. Iti feresti ochii. Privirea mea taioasa te sperie. Hmm. Imi dai drumul. Dar nu plec. Raman langa tine. Te mangai pe obraz. O umbra de fericire ti-a dezvelit chipul de o frumusete rara. M-ai vrajit. Nimic nu ma mai poate lua de langa tine. Iti ridici privirea. Zambesti. Incepe sa ploua. Si ploua. Cu stropi marunti si repezi. Ca si lacrimile din ochii de care te-ai indragostit. Linistea sta de straja intre noi. Ploaia ne striga. Ma desprind din bratele tale. Te sarut usor. Buzele-ti tremura. O lacrima curge pe obrazul tau. O iau cu mine. Nu-mi place sa te vad plangand. Nu ai voie. Eu plang de fericire. Ma indepartez incet de tine. Ies in ploaie. Ma uda pana la piele. Nu ma mai intereseaza. Ma intorc. Te mai privesc inca o data. Nu se mai vede ca plang. Ploaia s-a amestecat printre lacrimile mele. Ma intorc iarasi. Si plec. Te las in urma. Ma indepartez. Ploaia mi-a sters urmele. Nu ma vei mai gasi. M-ai pierdut. Te-am pierdut. M-ai iubit. Te-am iubit. O secunda. Un minut. O ora. O zi. O saptamana. O luna. Un an. Nu te-am uitat. Nu mai uitat. Inca mai incercam sa ne regasim. Nu stiu daca ne vom mai intalni. A fost ceva mistic. A fost. Si asa va ramane. Pentru totdeauna.

Suntem doar niste pioni ai seductiei intr-un joc naucitor ce se cheama nebunie.